Nu sunt romantică de felul meu. Nu visez la prinţisori pe cai albi, la palate de cleştar sau să trăiesc într-o lume de poveste. Dragostea în viziunea mea nu se desfăşoară printre petale de trandafir, lumânari parfumate şi muzica lui Celine Dion. Nu visez la o floare în fiecare zi şi nu aştept să mi se spună „Te Iubesc” în fiecare dimineaţă când mă trezesc lângă el.
Am intrat pe pagina unui prieten, Panda, să văd ce mai zice el pe acolo şi surpriză dau peste o cerere în căsătorie. De obicei nu mă impresionează astfel de evenimente dar am zis să-mi arunc privirea puţin.
Eu, Ana, declar că în acele momente mi s-a testat romantismul şi am aflat că există în mine. E drept că e plin de praf şi aruncat în lada cu vechituri nefolositoare dar există.
Pentru mine, căsătoria e ceva fictiv, o formalitate la mare distanţă de mine şi nici nu mă gândesc să o aduc mai aproape. Dar acum visez, pot să visez la ceea ce visează orice fată şi pot face asta fără să am pe cineva căruia să-i dedic visul, visul meu nu afectează şi nu sperie pe nimeni. Mă simt a dracului de bine că am descoperit şi această latură a mea.
E cea mai tare cerere în căsătorie, după cea din „All about loving you – Bon Jovi”. Oare voi avea şi eu parte de aşa ceva? Da, am început să visez online.
