Când cortina se ridică

apar actorii, care aşteaptă ultima replică pentru a păşi spre scena unde nu vor fi niciodată actori adevăraţi dar unde au roluri importante.
Şi eu sunt un astfel de actor, am scena mea, publicul meu şi-mi pot scrie singură piesa. Pot plânge în hohote de râs, pot să-mi pun un zâmbet perfid pe faţa care nu cunoaşte timpul. Mă pot ghemui de durere atunci când sunt fericită şi pot râde cu poftă atunci când sunt sfâşiată de lupi.
Îmi plac rolurile negative, mă fac imbatabilă, un erou nemuritor în lumina reflectoarelor. Printr-un singur gând îmi torn cenuşă pe suflet şi atunci devin actorul acrit şi dezgustat de încercările vieţii. Rolul vieţii mele e puternic, arogant, egoist, enervant, intolerabil şi condamnat de public. Pot şterge zâmbete şi să provoc un ocean de lacrimi, să omor sentimente şi să rup noduri ce trebuiau să fie pe viaţă.
Nu, nu aruncaţi cu pietre păcătoşilor, aplaudaţi pentru că se lasă cortina.

Şi e un pamflet, ca să fim înţeleşi

Anunțuri
Published in: on 11/12/2009 at 4:31 pm  Lasă un comentariu  
Tags: ,